Horeca si 15 Mai

DISTRIBUIȚI

„Hotelurile nu vor fi sub restricţie după 15 mai. Restricţii vor fi la restaurante, cafenele, baruri. Astea vor rămâne. Din evaluarea de risc epidemiologic, restaurantele – mai ales în spaţii închise – sunt considerate printre cele mai mari riscuri epidemiologice. Şi probabil va mai trece un timp până să se poată da drumul la restaurante, cel puţin în spaţii închise”, a precizat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

Cat de imbecil sa fii , sa deschizi saloanele de coafură, frizerie,muzee dar și alte activități comerciale si sa ți închise restaurantele ? Păi domnule Ludovic Orban, tin sa va anunt ca aglomerarea pe metru pătrat e mult mai mare in locurile pe care doriți să le deschideți decât intr un restaurant in care se pot asigura măsuri de distanțare de 2 metri intre mese si alte masuri. Aceasta inepție debitată de dumneavoastră prin care ne spuneti ca o parte din Horeca adică bucătării si ospătarii se pot reprofila in alt domeniu, v-as ruga personal sa ne si îndrumați către ce? Stiti ce presupune aceasta meserie? Cu cine v-ati consultat înainte să luați aceasta măsură, cu specialiști dvs sau cu specialisti din domeniu? Va rugam sa ne precizați si nou cum se va respecta distanta de 2 metri intre oameni intr o frizerie de cartier,dar nu poate sa fie respectată intr un restaurant?Cum vedeti dvs aceasta reconversie de la meseria noastra de baza spre alte domenii? CINE VA RASPUNDE PENTRU DEPOPULAREA ROMANIEI DIN DOMENIUL HORECA? A-ti reusit ce nu au reusit predecesorii dvs, adică sa forțați o migrație masivă din Romania către statele membre ale Uniunii Europene a forței de muncă, calificata din domeniul Horeca.

„E IMPORTANT CA SE DESCHIDE COMERȚUL PENTRU CA OAMENII VOR CUMPARA SI ASA ANUMITE DOMENII SE POT INTOARCE LA PRODUCTIE”

Cine sa cumpere domnule prim-ministru? Care oameni? Aia 1.000.000 care au stat pe dreapta? Dintre care marea majoritate nu au încasat nici somaj tehnic. Vedem la televizor zilnic oamenii din presa pe care îi desparte o masă si nici macar nu au măști de protecție si noua ne spuneti ca nu pot fi deschise restaurantele ?

In aceste momente vor bubui firmele de plasare forței de muncă în Europa. In acest moment Romania devine Africa Europei , se va exporta masiv forța de muncă iar antreprenori, iar vor fi forțați să aducă personal din afara României.

Suntem ai nimănui, pe nimeni nu intereseaza de noi, nimeni nu a iesit public sa puna piciorul in prag, nimeni. De ce? Păi aici ne întoarcem la interesele din domeniu dar despre asta vom vorbi in alt articol. Suntem ai nimănui într-o țară în care primează hoția,nesimțirea si educatia de cea mai proastă calitate. Nu fac politica dar mai draga PNL, cum ar spune Ion Iliescu, sau sa fiu mai direct ca Vadim Tudor, nenorociților nu faceti export cu carne vie. Porniti HORECA!

2 comentarii la „Horeca si 15 Mai”

  1. Perfect ! In salon se sta in sp alele clientului. In bucatarie de ce nu ? O haita de hoti care manipuleaza si nu ajuta oameni !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *